Am văzut-o prima dată în zona Câmpului din Cluj-Napoca, nu departe de Kaufland. Stătea așezată pe scările din fața unui bloc. Avea în față un cărucior de care era agățată o pancartă ce mi-a atras atenția: „Solicit ajutor financiar pentru supraviețuire”.
Mesajul mi-a stârnit curiozitatea, dar n-am avut timp să mă opresc atunci. O lună mai târziu am întâlnit-o în același loc, în aceeași postură. Am stat cu ea de vorbă și am realizat că aveam în fața un om cu o poveste neobișnuită.
Artist plastic – nepoata scriitorului Dumitru Almaș
Aveam în față un intelectual, o doamnă educată. Mi-am dat seama de acest lucru încă de la primele replici. Iar când mi-a arătat manuscrisul romanului său, am văzut că se pricepe la scris. „Cum e posibil ca un astfel de om să piardă totul și să ajungă pe străzi?” m-am întrebat în gând. Probabil că mi-a citit nedumerirea în ochi.
„Mă numesc Georgeta Gheorghiu și am 60 ani. Sunt de profesie artist plastic și de 17 ani locuiesc pe stradă”
A făcut o pauză, a oftat și a început să-mi povestească istoria vieții sale. V-o povestesc și eu vouă, așa cum am auzit-o, așa cum am reușit să o construiesc din răspunsurile pe care mi le-a dat și din lucrurile pe care mi le-a arătat în timpul discuției noastre.
„Mă numesc Georgeta Gheorghiu și am 60 ani. Sunt de profesie artist plastic și de 17 ani locuiesc pe stradă”, așa a început ea povestea. „M-am născut în Piatra-Neamț și sunt nepoata scriitorului Dumitru Almaș, scriitor cunoscut în special pentru povestirile sale istorice”.
„Am crescut și am făcut liceul la Pașcani, profilul matematică-fizică, dar am fost întotdeauna pasionată de desen. Așa că atunci când m-am mutat la Brașov, am mers la Școală Populară de Artă, secțiunea grafică pe care am și terminat-o. După absolvire mi-am câștigat existența făcând portrete: vara pe litoral, în Complexul Neptun, iarna în Brașov și Sinaia”.
„Timp de mai bine de 10 ani am adunat niște bănuți, iar după căderea comunismului, am decis să-mi cumpăr o casă. Ca să am locul meu unde să pot sta și eu liniștită la bătrânețe. Acum sunt bătrână. Uitați-vă ce liniștită stau „la produs”, așteptând mila oamenilor. E absurd și greu de înțeles să fii proprietar și sa nu poți sta în casa ta, să stai pe drumuri” mi-a mărturisit ea cu un zâmbet amar.
„E absurd și greu de înțeles să fii proprietar și sa nu poți sta în casa ta, să stai pe drumuri”.
Casa de lângă Brașov, otrava și securiștii
Mi-a povestit apoi despre școala de securitate din Bran, județul Brașov. Despre cercurile de interese din zonă, despre oamenii cu influență care făceau afaceri în stil mare în timpul comuniștilor și care s-au îmbogățit și mai mult în anii 90 datorită influenței pe care o aveau.
Conform spuselor sale, aceștia și-au propus să acapareze treptat diferite comune din regiune și să monopolizeze anumite zone prin achiziționarea de case și terenuri, folosindu-se de bani, relații, sau, dacă era nevoie, chiar și de mijloace mai puțin legale.
„Casa pe care am cumpărat-o eu se află în localitatea Cristian, undeva la jumătatea distanței între Râșnov și Brașov. O zonă superbă cu natură frumoasă care a fost tradițional locuită de sași. Nu aveam suficienți bani, așa că am făcut un compromis și am acceptat să locuiesc în aceeași curte cu un alt proprietar. În capătul curții am deschis un mic magazin din care îmi câștigam existența”.
„Pe atunci cealaltă casă era locuită de o săsoaică. După căderea comunismului aceasta a plecat din țară și a vândut casa unei familii din Bran care era cunoscută pentru numeroase tâlhării acoperite ulterior de poliție. Baciu Gheorghe și Dorica, așa se numeau. Atunci au început și pentru mine problemele care au culminat cu o decizie judecătorească nedreaptă și absurdă în urma căreia am pierdut jumătate din terenul pe care-l aveam”.
„Pe 25 iulie 1999 mi s-au pus substanțe toxice în casă. Am rămas în viață ca prin minune, dar nu am mai putut locui niciodată acolo. Am cerut expertize, am bătut pe la toate porțile posibile, dar nu am obținut nici un rezultat, deoarece zona e monopolizată de greii din securitatea și poliția Brașov. Așa că de 17 ani sunt om al străzii, fără un adăpost deasupra capului”.
„Om în mișcare browniană”
Câteva minute am stat în tăcere. Eu mi-am luat notițe, încercând să diger ceea ce auzisem. Ea și-a tras sufletul, după care a început să caute prin cărucior și a scos în cele din urmă la iveală câteva manuscrise învelite cu grijă. „În ultimii 17 ani am călătorit prin diferite țări din Europa”, a reluat ea povestea. „Mergeam cu autostopul, mă luau în general șoferii de tir care acceptau să mă ducă gratuit”.
„Nu aveam bani, așa că trăiam cum puteam. De-a lungul timpului a fost prin Olanda, Belgia, Spania și Italia. Am stat câte 1 an în Franța și Portugalia, după care m-am întors în România. Despre toate acestea vreau să scriu în romanul meu pe care-l semnez cu pseudonimul Inesa și care se numește „Om în mișcare browniană”.
„Acest roman s-a născut din prea multă suferință”.
Titlul este o paralelă între fizică și viața mea, între particulele care se izbesc la infinit într-un haos total și destinul meu. „Romanul este compus din 3 volume (a câte 300-400 pagini fiecare), o parte din text fiind deja tehnoredactat. Textul este disponibil pentru oricine, gratuit, cu condiția ca cititorul să fie dispus să acopere costul xeroxării”.
Am răsfoit o parte din manuscris acolo, pe scările din fața blocului. Am descoperit în el un destin frânt, o persoană dominată de mania persecuției care trăiește constant cu impresia că este urmărită și hărțuită de securiști și de oameni din umbră, oameni care nu au lăsat-o să lucreze și să stea în chirie, care i-au refuzat de multe ori accesul și în adăposturile pentru oamenii străzii și care au făcut-o să se ferească de doctori, farmacii și asociații caritabile.
La finalul discuției i-am propus să-i cumpăr mâncare de la Kaufland. A refuzat categoric, spunând că de-a lungul anilor s-a obișnuit cu o dietă anume și că nu acceptă mâncare de la nimeni. Am încercat să nu o judec, i-am întins 10 lei, i-am mulțumit pentru conversație și am lăsat-o tot acolo cu privirea pierdută și cu căruciorul de care era agățată pancarta „Solicit ajutor financiar pentru supraviețuire”.
