Uneori nu trebuie să mergi prea departe atunci când cauți oameni neobișnuiți. Uneori e suficient să te uiți atent în jur. Teodor îmi este coleg de echipă la muncă, uneori la fotbal, iar alteori adversar la tenis de masă. El e genul acela de coleg cu care ieși la sport și apoi la o bere pe terasă. Și în timp ce povestești cu el, Teodor poate juca șah orb cu un alt coleg de la o altă masă. Șah orb, adică fără să se uite la tablă.
Dacă-l lași să se uite la tabla de șah, poate juca cu mai mulți oameni simultan. Mie mi se pare un lucru extraordinar, el zice că nu este ceva ieșit din comun. Teodor este pasionat de șah, o pasiune pe care a descoperit-o la 7 ani și pe care a dus-o până la nivelul de maestru internațional.
Cum ai descoperit șahul?
Tata joacă șah la nivel amator. El este cel care m-a învățat regulile. La început, nu era prea interesat să joace cu mine, pentru că eram începător și mă bătea ușor. Și atunci jucam cu sora mea. Inițial pierdeam la greu, dar lucrurile s-au schimbat destul de repede.
Adevărul este că am fost fascinat de șah de la bun început. Așa de fascinat că jucam singur partide, le studiam și le întorceam pe toate părțile. Apoi am început să studiez de prin reviste. Tata avea o colecție întreagă din care mă inspiram.
„Am fost fascinat de șah de la bun început. Jucam singur partide, le studiam și le întorceam pe toate părțile. Părinții m-au încurajat de mic să fac sport”.
Tata provine dintr-o familie simplă de lângă Suceava. În copilărie obișnuia să meargă cu oile cu cartea de fizică sub braț. A devenit inginer, pentru el școala a fost un mod de a-și depăși condiția. De la el am învățat să iau școala în serios.
Părinții m-au încurajat de mic să fac sport, în special fotbal. Și le sunt recunoscător pentru acest lucru. Indiferent ce aveam de făcut, sportul avea prioritate. Cu fotbalul am rămas la nivel de amator, dar cu șahul am ajuns mai departe.
Când ai început să ai primele victorii la șah?
La câteva luni după ce am învățat regulile am început să câștig constant de la sora mea, apoi am început să-l îngrămădesc și pe tata. Așa că nici unul nu mai voia să joace cu mine. Se pare că nu le prea plăcea să piardă. După aceea a venit rândul unchilor mei.
Când veneau la noi în vizită aveam o tradiție: stăteau cu tata la un șpriț și se cereau să joace șah cu mine. Unul din ei era profesor de matematică și era efectiv fascinat de faptul că un prichindel de 7 ani poate să-l bată.
Văzând că treaba e serioasă, părinții m-au dus la clubul de șah. În scurt timp am început să fac prăpăd și pe acolo. În primul an m-am calificat în semifinala Campionatului național de juniori sub 10 ani, în următorul an am ajuns în finală, iar pe la 9 ani am luat prima medalie de argint.
Ai avut vreo problemă la concursurile de șah?
Da, una la care nu te-ai aștepta. În primul an, problema cea mai mare pe care o aveam nu era cum să câștig, ci cum să completez fișa partidei. Pentru că nu știam încă toate literele care apăreau pe tabla de șah.
O altă problemă erau banii, desigur. O medalie de aur sau argint la nivel național îți garanta participarea la un campionat european sau mondial din banii federației. Altfel, trebuia să-ți plătești participarea din banii proprii. După ce am luat primele medalii la nivel național, am început să particip la campionate europene și mondiale.
„În primul an, problema mea nu era cum să câștig, ci cum să completez fișa partidei. Pentru că nu știam încă toate literele de pe tabla de șah”.
De câteva ori am participat și pe banii familiei. De vreo 2 ori tata m-a trimis la mondial pe bani luați cu împrumut. Îți dai seama cu ce presiune jucam atunci. Au fost printre cele mai grele momente din viața mea. Europenele și mondialele erau cu totul altă mâncare de pește.
Ce-ai făcut după ce ai terminat studiile în Reghin?
Am mers la Brașov, la facultatea de matematică-informatică. Am ales Brașovul pentru că acolo studiase și sora mea, deși toți prietenii veniseră în Cluj-Napoca. În facultate am avut restanțe, pentru că trăiam cu impresia că eram la liceu. Lipseam de cursuri și de la sesiuni, pentru că mergeam în turnee de șah într-o veselie. Prioritatea mea era să fac ultima normă de maestru internațional.
Ca să-mi spăl cumva reputația printre profesori, participam în fiecare an la Campionatul național universitar. Unde jucam ca o fiară. Voiam să câștig neapărat ca să demonstrez că pentru mine șahul nu e doar o joacă. În cele din urmă, tot șahul m-a ajutat să termin cu bine universitatea. După facultate am venit în Cluj-Napoca cu dragostea. Din păcate, majoritatea prietenilor mei plecaseră deja.
Care este cea mai mare performanță a ta de până acum?
Dacă ar fi să privești obiectiv, cea mai mare realizare a mea până acum a fost la Campionatul European de juniori din 2007 din Serbia unde am obținut o medalie de argint la șah rapid la categoria de vârstă sub 16 ani, categorie la care rivalul meu Chirilă a luat medalia de aur.
„Am o medalie de argint la șah rapid la Campionatul European de juniori sub 16 ani. dar cel mai bun șah l-am jucat acum 2 ani în Superligă când am luat locul 1 la masa 5 și am ajutat decisiv echipa să ia medalia de argint”.
Pentru mine, însă, cea mai mare realizare a fost prestația pe care am avut-o în 2020 la Superligă. Superliga e un campionat național pe echipe la care participă sportivi români și străini, inclusiv foști campioni mondiali. Acum 2 ani am luat locul 1 la masa 5 și am ajutat decisiv echipa să ia medalia de argint. Poate că nu sună impresionant, dar eu simt că atunci am jucat cel mai bun șah al meu. În rest, la Campionatul național de seniori intru de obicei în primii 10 în fiecare an.
Când ai devenit maestru internațional?
Am devenit maestru internațional la șah în 2012. Ca să ajungi maestru internațional trebuie să ai un rating de cel puțin 2400 puncte și să îndeplinești niște criterii destul de stricte. Următorul nivel spre care tind este cel de mare maestru, pentru a ajunge acolo însă e nevoie de foarte multă muncă. Și de timp.
„Șahul e un joc solicitant psihic, atât când ești la tablă, cât și în afară. Trebuie să fii tare ca să nu clachezi”.
Șahul e un joc solicitant psihic, atât când ești la tablă, cât și în afară. Trebuie să fii tare ca să nu clachezi. Eu având zile libere limitate de la muncă, îmi permit să merg doar la câteva turnee pe an. Și nu pot merge acolo să pierd puncte de la rating.
Ce antrenori te-au ajutat să ajungi la nivelul la care ești?
Aceasta e o altă problemă pe care am avut-o la început – erau foarte puțini antrenori buni în România. De la un anumit nivel ai nevoie de maeștri ca să crești. De unde să-i iei, mai ales într-un orășel mic cum e Reghin? Am avut însă câțiva antrenori care și-au pus amprenta asupra mea.
La început au fost Baratosi Iosif și Fugulyan Gergely. Apoi m-a antrenat Claudia Bilciu cu care am făcut șah serios, 8 ore pe zi ca la carte. Apoi am studiat cu Szabo Gergely, un mare maestru care e acum antrenorul lotului olimpic la femei.
Am și antrenat în câteva rânduri. La un moment dat am avut un băiat mai special aici în Cluj – Mircea Țălu. Un băiat foarte capabil pe care l-am adus la un nivel foarte bun, aproape de maestru internațional.
De ce are nevoie un copil pentru a deveni un șahist bun?
E nevoie în primul rând să înceapă de mic, pentru a avea timp suficient ca să crească. De asemenea are nevoie mare de susținerea părinților. Mai mult decât de talent, e nevoie de muncă, pentru că prin muncă se pot obține rezultate bune. Dacă copilul este ambițios, își dorește și este ajutat, poate face performanță în șah.
„Pentru a deveni un șahist bun, un copil trebuie să înceapă de mic, să fie ambițios și să aibă susținerea părinților. Prin muncă se pot obține rezultate bune”.
Cred că șahul te ajută mult să crești ca persoană: te ajută să vezi lucrurile în perspectivă, să gândești strategic. Pe lângă aceasta, îți oferă și experiența de a participa la competiții, de a cunoaște oameni și de a vedea locuri noi.
Se poate trăi din șah în România?
Poate fi, desigur. Poți fi antrenor. Poți câștiga bani din premii, participând la turnee. În ultimii ani au început să se miște lucrurile și la federație care a reușit să aducă niște sponsori puternici și, prin asta, practic să încurajeze și financiar tinerii să se ocupe cu șahul.
Poți face circuite, adică să participi la mai multe turnee legate, dar asta înseamnă să fii mai mereu pe drum, ceea ce nu este potrivit pentru mine la această etapă. Pentru mine șahul va rămâne marea dragoste, dar e un sport pe care o să-l practic pe lângă jobul de zi cu zi.
