Despre Paul am citit în presă. Știam că face obiecte de artă minimaliste din sârmă. După care am observat că este unul cititorii noștri fideli. Așa că l-am invitat la o discuție ca între prieteni, ca să ne cunoaștem. Mi-a mulțumit și a acceptat cu mare drag.
Ne-am întâlnit la Irene’s World – un studio de design interior foarte frumos în care sunt expuse o mulțime de obiecte de artă neobișnuite. Am povestit cu Paul și am descoperit un om cald, sincer și creativ care și-a transformat pasiunea într-o meserie și într-o formă de entertainment pe care o practică foarte puțini artiști în Europa și chiar în lume.
Paul, de la cine crezi că ai moștenit pasiunea ta pentru artă?
Mi-e greu să spun. Probabil de la bunicul din partea mamei. Eu m-am născut și am crescut în Cluj-Napoca. Mama mea e din Sibiu, iar verile de obicei mi le petreceam acolo, la țară. Bunicul meu a fost învățător. Era talentat la desen, făcea picturi murale.
Știa să cânte la mai multe instrumente. Așa erau pe atunci dascălii. Bunicii mei aveau vie pe sârmă, iar noi mergeam deseori să-i ajutăm la muncile câmpului. Îmi aduc aminte cum analizam sârma și vița-de-vie și îmi imaginam cum ia tot felul de forme. Imaginea aceasta mi-a rămas cumva întipărită.
„Tata a predat matematică, mama – franceză și română. Eu am luat creativitatea de la unul și atracția pentru geometrie de la celălalt”.
Părinții mei au lucrat tot profesori. Tata a predat matematică, mama – franceză și română. Eu am preferat întotdeauna profilul uman, dar am preluat unele lucruri și de la tatăl meu. Mai ales ceea ce ține de geometrie.
Ce formă de artă ai încercat pentru prima dată? Îți mai amintești când?
Mie mi-a plăcut tot timpul să experimentez, să descopăr locuri și lucruri noi și să mă joc. De fapt, eu asta fac și acum – încă mă mai joc. De mic mi s-a tot spus că sunt cu capul în nori și pierdut în spațiu. În clasele 1-4 am făcut cursuri de modelaj la Palatul Copiilor. Mi-a plăcut la nebunie, dar niciodată nu respectam tema. Profesorul Lupu ne spunea să facem una, dar eu aveam întotdeauna altceva în cap.
Ți-ai dorit de mic să fii artist?
În clasa a 11-a am vrut să dau la teatru, pentru că îmi plăcea foarte mult de Horațiu Mălăele. La 14 ani l-am văzut în piesa „Scapino” – o comedie genială în care m-a cucerit. Am rămas frapat de felul în care joacă. 20 ani mai târziu am făcut o expoziție împreună.
„În clasa a 11-a am vrut să dau la teatru. Îmi plăcea foarte mult Horațiu Mălăele. N-am ajuns actor, dar 20 ani mai târziu am făcut o expoziție împreună”.
Puțini știu că el desenează. Stilul său se potrivește mult cu ceea ce fac eu: minimalism, alb-negru, linii puține. I-am propus să transpun în sârmă o parte din lucrările sale și a acceptat cu drag. Am făcut o expoziție în Cluj-Napoca și alta în București. N-am ajuns actor, dar am reușit să colaborez cu el, ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult.
De ce ai renunțat la teatru și pentru ce facultate ai optat până la urmă?
Părinții mei au fost întotdeauna foarte responsabili și mi-au insuflat același lucru și mie. În anii 90 se trăia foarte greu în România, iar meseria de actor nu a fost niciodată foarte bine plătită la noi. În cele din urmă m-am înscris la Administrație Publică.
Asta mi s-a părut mie ok pentru nivelul meu de percepție de atunci. În timpul studenției lucram la cafeneaua Crema, în centru, un local extraordinar pentru acele timpuri. Îmi făceam bani de buzunar. Așa am strâns bani și am mers la Paris.
De ce ai mers la Paris?
Nu știu, am simțit o chemare. Eu tot timpul m-am căutat pe mine și mi-am dorit foarte mult să am parte de o oarecare libertate, or exprimarea prin artă exact asta îți aduce, libertate. În Paris m-am dus să văd expoziții și muzee. În una din galerii l-am descoperit pe Alexander Calder care modela sârmă încă de prin anii 20.
„Eu tot timpul m-am căutat pe mine și mi-am dorit foarte mult să am parte de libertate, or exprimarea prin artă exact asta îți aduce, libertate”.
La el am descoperit ideea de a modela sârma, de a o face să te asculte, iar ideea mi-a rămas undeva în minte. La întoarcere acasă am ajutat o colegă să facă un abajur din sârmă. Apoi am fost rugat să mai fac 3 similare contra cost. Aceasta a fost prima mea lucrare și momentul acela de click în care mi-am zis că aș putea face așa ceva.
Totul a început dintr-o joacă și oarecum din întâmplare. A fost un cumul de factori, de evenimente și de informații care s-au adunat și m-au adus unde sunt astăzi.
Ce-ai făcut după ce ai terminat facultatea?
După facultate am lucrat aproape 4 ani într-o corporație. Generam contururi vectoriale pe baza unor hărți, desenam într-un program schițe de cartiere din diferite orașe din SUA. Și am ajuns acolo pentru că vorbeam bine engleza, înțelegeam o hartă, mă descurcam pe computer și aveam simțul acesta al geometriei.
În paralel am început să învăț, să mă documentez și să experimentez, încercând să-mi găsesc stilul artistic. Am lucrat cu aluminiu, cu fier, cu sârmă neagră, cu argint ș.a. Și apoi am redescoperit sârma clasică galvanizată de 2 milimetri grosime.
„Principiile după care trăiesc sunt simplitatea și minimalismul, pentru că lucrurile simple sunt deseori cele mai frumoase”.
Mi-a plăcut cum se simte, deși este foarte greu de modelat. În primul rând e vorba de efortul fizic pe care trebuie să-l depui pentru a o modela, pentru că sârma e ca un arc, are recul. Apoi a fost vorba de stil: cum faci dintr-un simplu material un obiect de artă care spune o poveste?
Am aflat acest lucru abia în momentul în care mi s-au clarificat niște valori după care am decis să mă conduc în viață – principiul simplității și al minimalismului, pentru că lucrurile simple sunt deseori cele mai frumoase.
Și așa ai ales sârma…
Da, așa este. Eu am simțit un magnetism spre sârmă din primul moment, cu toate că nu înțelegeam ce înseamnă acest lucru. Apoi am văzut că lucrările pe care le făcusem în trecut aveau ținută, rezistau și arătau bine. Plus la asta, sârma e un material care îmi permite să lucrez cu prețuri decente, pe care și le pot permite majoritatea oamenilor.
„Eu am simțit un magnetism spre sârmă din primul moment, cu toate că nu înțelegeam ce înseamnă acest lucru”.
Ușor-ușor, am început să lucrez cu oameni de diferite profesii care m-au îndrumat. Am înțeles că trebuie să am obiecte cu impact vizual. Apoi am descoperit nișa de piață care generează vânzare reală: oamenii care vor să facă cadouri unice și personalizate. Am înțeles că trebuie să ascult omul care vine la mine și să învăț din ce are să-mi spună.
Cum ai ajuns la conceptul de obiecte realizate din fir continuu?
Nu am inventat eu conceptul. Eu l-am văzut, mi s-a părut impresionant și am decis să-l adopt în domeniul meu. M-am regăsit în liniile lui Brâncuși și formele lui Picasso care folosea minimalismul în desenele sale. Mi s-a potrivit perfect.
„Când am început să lucrez în sârmă am decis să fac ordine în viața mea și să las numai esența. Eu cred ca lumea se pierde în prea multe detalii”.
Pentru că și eu încerc să duc o viață cât mai simplă. De-a lungul timpului am trecut prin perioade mai tumultoase. Când am început să lucrez în sârmă, am decis să aplic același principiu al simplității și minimalismului și în viața mea. Să fac ordine în viață și să las numai esența. Eu cred ca lumea se pierde în prea multe detalii.
După părerea mea, viața este simplă și ar trebui să o luăm ca atare. Noi o complicăm inutil. Ca să-ți cumperi o mașină scumpă trebuie să-ți faci un credit, ca să îl poți lua trebuie să avansezi în funcție, adică să muncești poate de 2 ori mai mult.
Și eu aș putea să mă plimb pe jos și să fiu fericit acum, să lucrez numai 4 ore, iar restul timpului să-l dedic familiei și celor dragi. Fericirea pentru mine înseamnă să fiu sănătos, să fac munca ce îmi aduce bucurie, să petrec timpul cu oameni faini și să atrag energie pozitivă.
Desigur, banii sunt foarte importanți, pentru că avem nevoie de ei pentru a trăi. Evident, și în ceea ce fac eu sunt lucruri mai puțin plăcute. Și la mine e stres, contracte dificile, presiuni de termen, emoții la livrare. Dar eu mă trezesc bucuros dimineața, pentru că fac ceea mă pasionează.
Care a fost momentul în care ai decis să renunți la job și să te dedici modelatului de sârmă?
Nu a fost un moment, au fost mai multe. Am avut o mulțime de încercări repetate și eșuate, deci nu a fost o aterizare lină. Eu am fost întotdeauna responsabil. Întotdeauna m-am întrebat cum și cine aș vrea să fiu peste 10-15 ani. Și în funcție de asta am luat deciziile în viață.
Probabil de aici venea și reținerea de a mă arunca în activități cu un grad mai mare de risc. Lucrurile și oamenii buni au venit în viața mea mai târziu. La început a fost munca. Munca e baza în orice domeniu ai activa. Eu am lucrat în primul rând cu mine și apoi cu sârma. Și munca a fost serioasă și abandonul a fost la fel de serios.
„Munca e baza în orice domeniu. Eu am lucrat în primul rând cu mine și apoi cu sârma. Și munca a fost serioasă și abandonul a fost la fel de serios”.
Am plecat de la corporație prin 2007. Mi-am făcut PFA am făcut câteva comenzi și după câteva luni m-am întors la job. Nu a mers nicicum, pentru că nu eram pregătit. Aveam o viziune, dar nu era matură.
Pasiunea mea s-a sedimentat în timp și am atras spre mine oameni care m-au ajutat să o pun în aplicare. Așa am cunoscut oameni care organizau evenimente, jurnaliști, fotografi, profesioniști din diferite domenii care m-au ajutat să fac cunoscută această ocupație.
Astăzi am ajuns la un nivel în care nu-mi tolerez mie greșeli, întârzieri sau comenzi făcute în grabă. Uite, faptul că voi v-ați făcut timp să-mi ascultați povestea astăzi înseamnă că eu mi-am făcut bine treaba. Deci munca inteligentă este răsplătită.
Și cu talentul și inspirația cum rămâne?
Talentul e un concept relativ. Uite, mie în școală mi-a plăcut desenul, dar nu eram așa de bun. Nu mă pricepeam nici la lucru manual. Ironia sorții a făcut ca acum să desenez obiecte de artă în sârmă lucrând manual. Cine ar fi crezut?
„Talentul e un concept relativ. În școală nu eram bun nici la desen, nici la lucru manual. Astăzi desenez obiecte de artă în sârmă. Cine ar fi crezut?”
Când vrei să ai inspirație – o ai. Să zicem că am de făcut 2 lucrări. Nu știu care și cum vor fi. Dar ies în lume cu această căutare în minte. Și ideile vin. Apoi urmează întrebarea „cum le fac?” Uneori ai nevoie doar de puțin curaj. Am făcut un astfel de experiment în Paris.
Am luat un colac de sârmă și 2 clești și am mers pe Pont Des Arts. E un pod pietonal cu bănci pe mijloc lângă Louvre. M-am apucat de lucru și au început să vină oamenii. Am lucrat așa ore în șir. Pentru mine a fost o validare a faptului că acest concept este atrăgător și are potențial. Dar ca să ajungi acolo trebuie să pornești de la conceptele de bază și să acumulezi experiență.
Unde ți-ai propus să duci activitatea ta în anii următori?
Mi-am propus să am prezență mai activă în afara țării. Particip de 5 ani la Viena unde susțin un Live Bending Show cum am făcut în Paris. Adică un eveniment la care oamenii îmi solicită anumite obiecte din sârmă, eu le fac pe loc, ei pot să vadă tot procesul.
„De 5 ani susțin la Viena un Live Bending Show – un eveniment la care oamenii îmi solicită anumite obiecte, iar eu le fac pe loc din sârmă sub privirile lor”.
Sunt oameni care vin să mă vadă an de an acolo și acest lucru este foarte prețios pentru mine. Mai fac acest lucru la diverse evenimente corporate, private sau publice atunci când sunt invitat.
Anul acesta se împlinesc 6 ani de când mă ocup doar cu acest lucru. Viața mi s-a schimbat radical. Mă simt mult mai bine, mai tânăr, am în jurul meu oameni faini. Dimineața mă bucur că e luni și că pot să trăiesc făcând ceea ce mă pasionează.
