Pe Raul l-am cunoscut pe Facebook după ce am văzut un reportaj despre afacerea sa de livrări la domiciliu din Baia Mare. „Uite un tânăr ambițios care încearcă să se afirme pe cont propriu, mi-am zis eu atunci. Trebuie să aibă o poveste interesantă”.
I-am scris, am făcut cunoștință și după câteva zile ne-am întâlnit în Baia Mare unde ne-a povestit despre afacerea sa, despre primii pași în business și despre planurile sale de mai departe. Puteți citi ce am aflat în cele ce urmează.
Raul, cunosc puțini tineri care încep o afacere pe cont propriu cu fonduri proprii la această vârstă. Ce te-a făcut să te apuci de business?
Întotdeauna mi-a plăcut să muncesc pentru lucrurile pe care le doream. De asta nu am așteptat să primesc nimic de la nimeni. Drept dovadă majoritatea lucrurilor pe care le am astăzi sunt cumpărate din banii câștigați de mine.
„Întotdeauna mi-a plăcut să muncesc pentru lucrurile pe care le doream. nu am așteptat să primesc nimic de la nimeni”.
Am început să fac primii bani la 13 ani când mergeam în vacanță la mătușa mea în Germania. Ea avea un vecin care avea nevoie de ajutor la cules piersici. Mă duceam să-l ajut și veneam din vacanță cu bani de buzunar. Am făcut asta câteva veri la rând.
Am terminat Colegiul Economic din Baia Mare, dar am decis să nu continui studiile mai departe după ce am luat Bacalaureatul. Toată lumea îmi zicea să fac o facultate, pentru că asta îmi va oferi șanse mai mari la un job mai bun.
Dar mie nu îmi plăcea ideea de a fi angajat și visam să încep ceva pe cont propriu. Întotdeauna mi-am dorit să fac ceva pentru mine, ceva independent. La colegiu mi-a plăcut mult educația antreprenorială și eram hotărât să merg în această direcție.
Totuși eram conștient că în acel moment nu eram încă pregătit pentru asta. Nici nu știam de unde să încep. Așa că am amânat și am încercat să acumulez cât mai multă experiență practică.
Ce locuri de muncă ai mai avut până la prima ta afacere?
Primul job a fost cel de curier în Germania. După terminarea liceului am plecat spre Munchen unde am lucrat 6 luni la o firmă de curierat. Scopul meu a fost să strâng bani de mașină. A fost greu, dar a meritat. După 6 luni mi-am cumpărat mașina și m-am întors acasă. Aceasta este și mașina cu care fac în prezent livrările. Practic a fost o investiție pentru afacerea mea.
Apoi am lucrat o perioadă la o firmă italiană din Baia Mare la care asamblam mecanisme și motorașe electrice pentru mașini. Mie mi-au plăcut întotdeauna mașinile, mecanica și însăși activitatea de a merge la volan. Din păcate acolo nu aveam deloc libertate așa că am decis să încerc altceva.
„Prima mea afacere a fost o mică fermă în care creșteam capre sud-africane împreună cu bunicul. Aveam 20 ani”.
M-am angajat ca șofer la o firmă de termopane. Făceam livrări în toată țara. Aveam curse de noapte, program foarte obositor. Făceam ceea ce-mi plăcea, dar la un moment dat nu am mai rezistat. Lucram în jur de 250 ore pe lună, adică 16 ore pe zi, dar eram plătit la 8 ore pe zi. Acest lucru m-a convins să plec și de acolo.
Care a fost prima ta afacere și cum a mers?
Părinții mei nu sunt antreprenori și s-au mirat de ambițiile mele de a face afaceri. Cu toate acestea mă sprijină așa cum știu ei mai bine. Unul dintre puținele lucruri majore pe care le-am primit a fost o moștenire de la bunica mea care mi-a lăsat 4 ari de pământ în zona orașului. I-am vândut și o parte din bani i-am investit într-o mică fermă de capre. Aveam 20 ani.
Am cumpărat 10 capre sud-africane rasa Boer pe care le-am cumpărat din Olanda. Le-am dus în Țara Lăpușului la bunicul, care m-a rugat să-i aduc ceva cu care să se ocupe. În timpul săptămânii avea el grijă de ele, iar în timpul week-end-ului mergeam eu , pentru că în paralel mergeam și la lucru.
„Dacă vrei ca afacere ta să meargă, trebuie să te implici personal. Dacă TU nu ești 100% în business-ul tău, acesta nu va merge”.
În primul an am avut pui pe care i-am vândut. Rasa respectivă de capre este crescută pentru carne și e foarte sensibilă. Din această cauză am pierdut o parte din animale și, în cele din urmă am renunțat la ele. De aici am învățat o lecție foarte importantă.
Dacă vrei ca afacere ta să meargă, trebuie să te implici personal. Dacă nu ești tu 100% în business-ul tău, acesta nu va merge. Nu mi-a părut rău pentru că a fost o experiență bună și o lecție învățată. Mi-am dat seama că, atâta timp cât muncesc și câștig bani, pot să fac alții.
Cum ai început afacerea de livrări la domiciliu?
Anul acesta am aflat de pe internet că de la 1 februarie s-au scos taxele la înființarea de firme și PFA. Tocmai vândusem toate caprele rămase așa că am decis să pun în practică o altă idee. M-am inspirat de la o firmă din Cluj-Napoca și am adaptat sistemul pentru Baia Mare.
„Clienții mei sunt persoanele ocupate care nu au timp sau disponibilitate și preferă să mă plătească să le fac cumpărăturile sau să le livrez diferite produse la domiciliu”.
La începutul lunii iunie am mers la Registrul Comerțului din Baia Mare și mi-am făcut un PFA în domeniul livrărilor. Primul client a venit după o săptămână. Am început cu persoane fizice. Clienții mei sunt persoanele ocupate care nu au timp sau disponibilitate și preferă să mă plătească pe mine să le fac cumpărăturile sau să le livrez diferite produse la domiciliu.
Lucrurile au început să meargă și după un timp am început să ofer încă un serviciu: să livrez comenzi de la localurile care nu au propriul sistem de livrare la domiciliu, fie că e vorba de restaurante, fast-food-uri sau cofetării.
Având în vedere că majoritatea restaurantelor au puține livrări pe zi, și patronilor de localuri le convine să colaboreze cu mine în loc să angajeze pe cineva special pentru asta și să plătească întreținerea la o mașină de firmă.
Ce livrezi în mod normal și cât costă livrările făcute de tine?
Livrez orice dorește clientul. În general sunt alimente din magazine, dar, pentru cei care doresc, fac cumpărături și de la piață. În prezent fac acest lucru pentru o grădiniță. Livrez mâncare comandată de la restaurante, am dus flori și chiar medicamente. Cineva s-a simțit rău și a avut nevoie urgent de medicamente de la farmacie. I le-am dus fără probleme.
„Sunt disponibil 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână. La 3 comenzi, a 4-a este gratis”.
Momentan sunt disponibil 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână. Majoritatea comenzilor vin seara și noaptea până pe la ora 2 dimineața, dar am avut comenzi și la 4 dimineața.
Prețurile pe care le practic sunt următoarele: o comandă pe timp de zi este 10 lei, pe timp de noapte 15 lei. Pentru cumpărături până la 300 lei practic un comision de 25 lei, iar pentru cele care depășesc această sumă, comisionul este de 10% din valoarea bonului.
La cumpărături taxa este mai mare, pentru că acolo îmi asum și unele riscuri legate de produse (uneori clienții se mai răzgândesc din diverse motive). Eu le explic celor care mă sună că încrederea pleacă în primul rând de la mine spre ei, pentru că eu plătesc comenzile inițial din banii mei.
La 3 comenzi, a 4-a este gratis. În acest fel fidelizez clienții și îi încurajez să mai apeleze la mine. Oamenii văd că sunt serios și de încredere, așa că am început să am clienți fideli. Multă lume mă întreabă: ai pățit vreodată să te sune cineva pentru o comandă și apoi să o refuze?
„Dacă ești serios și te comporți corect cu clienții, și ei se vor comporta corect față de tine”.
Cred că dacă ești serios și te comporți corect cu clienții, și aceștia se comportă corect față de tine. Am avut comenzi în diferite părți ale orașului, centrale sau de la periferie și nu am avut niciodată probleme. Mai mult de atât, majoritatea clienților îmi lasă bacșiș.
Cum vezi afacerea ta în viitor?
Îmi doresc să am o echipă de 3-4 persoane. În Baia Mare sunt doar câteva localuri care au sistemul propriu de livrări la domiciliu. Așa că eu am început să discut cu localurile și sper să închei colaborări pe termen lung cu acestea.
De asemenea, vreau să trec pe o mașină electrică. O mașină mică cu autonomie mare ar fi perfectă pentru livrări în oraș. Am pus ochii pe un Renault Twizy, rămâne de văzut cum reușesc să găsesc una la un preț convenabil.
M-am întrebat de multe ori ce-o să fac dacă nu funcționează ideea mea. Și după câteva secunde îmi răspundeam singur: nu se poate, o să meargă sigur!
„Dacă mergeam la facultate probabil că nu aș fi avut șansa să fac atâtea lucruri practice. Eu încerc să nu am regrete legate de nimic. Iau totul așa cum vine, și binele și răul”.
În primele 2 săptămâni aveam 2-3 comenzi. Acum se întâmplă rar să am sub 5 comenzi într-o zi. Am casă de marcat, dau bon clienților, iar o mătușă mă ajută să-mi țin contabilitatea în primă fază, urmând să preiau eu și acest aspect.
Raul, tu nu ai avut studenție. Nu-ți lipsește acest lucru?
Eu mi-am dat seama că, dacă mergeam la facultate probabil că nu aș fi avut șansa să fac atâtea lucruri practice. De asemenea, exista și posibilitatea ca altcineva să implementeze aceeași idee de afacere și atunci pierdeam trenul.
În general încerc să nu am regrete legate de nimic. Iau totul așa cum vine, și binele și răul. Cred că trebuie să accepți tot ce ți se dă, eu așa consider. Iar dacă vrei să reușești în viață trebuie să fii ambițios, optimist și serios.