Andi Daiszler: „E ok să critici, cât timp vii cu o soluție mai bună și ești dispus să o pui în aplicare”.

Una din primele recomandări pe care le-am primit după ce m-am mutat în Cluj-Napoca a fost Daisler Print House. „Dacă ai nevoie de printuri, du-te la Daisler”, așa mi s-a spus și așa am făcut. Acolo l-am văzut prima dată pe Andi.

Pe măsură ce mă familiarizam cu viața culturală din Cluj-Napoca și evenimentele din oraș, am ajuns să observ sigla Daisler pe foarte multe dintre pliantele acestora și să-l întâlnesc pe Andi pe la diverse festivaluri, evenimente culturale, întâlniri media sau de antreprenoriat.

Întotdeauna m-am întrebat cum reușește omul acesta să fie așa de activ și să se implice în așa de multe inițiative. Ei bine, zilele trecute am reușit să stăm cu el de vorbă, să-l descoasem și am aflat o sumedenie de lucruri interesante pe care abia așteptăm să vi le povestim.

Andi, spune-ne, te rog, cum începe povestea ta.

Povestea mea e povestea unui clujean. M-am născut și am crescut în Cluj-Napoca și aici locuiesc în prezent: aici am făcut studiile, aici sunt familia și majoritatea prietenilor mei. Probabil de asta îmi este mai ușor să pun în aplicare toate proiectele pe care le inițiez – aici îmi este mai simplu să ajung la oameni.

„Am crescut într-o familie în care am învățat să apreciez munca. Mama și tatăl meu mi-au transmis acest lucru prin exemplul propriu”.

Am crescut într-o familie obișnuită în care am învățat să apreciez munca. Mama și tata mi-au transmis acest lucru prin exemplul propriu. Părinții mei au făcut parte din primul val de antreprenori de după Revoluție. Tata a avut o afacere cu distribuție de lapte și apă minerală, apoi rețea de internet în cartier. Mama a început afacerea ce a devenit peste ani Daisler Print House.

„Părinții mi-au insuflat mereu că e ok să critici, atâta timp cât vii tu cu o soluție mai bună și ești dispus să te implici pentru a o pune în aplicare”.

Părinții mei mi-au insuflat mereu că e ok să critici, atâta timp cât vii tu cu o soluție mai bună și ești dispus să te implici pentru a o pune în aplicare. Acesta este unul din principiile după care m-am condus în viață, fie că a fost vorba de presă, radio, televiziune sau business.

Dacă tot ai pomenit de jurnalism, spune-ne de ce ai ales acest domeniu.

Povestea e lungă și întortocheată. Eu am făcut liceul de informatică. Cert este că după absolvire, luat oarecum de val, m-am înscris la Politehnică, specializarea Inginerie economică în domeniul construcțiilor.

Partea bună este că am intrat, partea proastă e că am intrat la taxă ceea ce a fost destul de surprinzător pentru mine, pentru că eram destul de bun la învățătură. Mi-a fost așa rușine față de părinții mei, încât a doua zi după ce am aflat rezultatul, am mers la McDonald’s și m-am angajat.

În mintea mea lucrurile erau cât se poate de clare: dacă nu am fost suficient de deștept să intru la buget, trebuia să contribui la bugetul familiei pentru a-mi plăti studiile. După primul semestru mi-am dat seama că nu îmi plăcea deloc specializarea. Așa că la finalul primului semestru am renunțat. De menționat însă că atunci când am renunțat nu aveam nicio restanță, ceea ce la Poli e lucru mare.

„Am renunțat la inginerie, pentru că mi-am dat seama că îmi plac poveștile și că vreau să le transmit în felul meu. Atunci am ales jurnalismul”.

Am renunțat, deoarece mi-am dat seama că îmi plac poveștile și că vreau să le transmit în felul meu. Atunci am ales Facultatea de Jurnalism. În a doua zi de facultate am ieșit în fața colegilor mei, și le-am spus că voiam să fiu șef de an, iar argumentele mele erau simple: eram din Cluj, cunoșteam orașul și rutele autobuzelor, știam toate barurile și localurile faine. M-au acceptat imediat.

De unde vine acest curaj, această inițiativă de a mișca lucrurile?

Vine în primul rând din familie și e o atitudine pe care mi-am educat-o în timp. De fiecare dată când am de luat o decizie importantă, mă gândesc care e cel mai bun și cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla. De cele mai multe ori cel mai rău lucru este să dau greș.

„Atunci când conștientizezi că poți să treci peste eșecuri, descoperi că poți obține rezultate surprinzătoare pentru toată lumea, mai ales pentru tine”.

Dacă te educi să accepți că asta nu e așa de grav, ba chiar e uneori necesar, atunci deciziile devin mult mai simple. Iar atunci când conștientizezi că poți să treci peste eșecuri, ajungi să descoperi că poți obține rezultate surprinzătoare pentru toată lumea, mai ales pentru tine.

Și pot să-ți dau exemplu un proiect interesant pe care l-am făcut în prima lună de facultate. Ideea a pornit de la un curs opțional la care ne-am propus să scoatem un jurnal sportiv care să fie distribuit la primul meci de baschet al Universității Cluj din Cupele Europene.

Eram foarte entuziasmați de idee și am început să lucrăm intens s-o punem în practică. După 2-3 cursuri, profesorul ne-a anunțat că nu mai aveam finanțare pentru ziar și că el se retrage. În pofida acestui impediment, noi am decis să mergem mai departe cu proiectul.

„În prima lună de facultate am publicat împreună cu colegii un jurnal sportiv fără sprijinul profesorilor sau al facultății”.

Ne-am ambiționat și am început să căutăm o cale pentru a-l publica. Am bătut la uși, am căutat tipografie. Și până la urmă ne-a ieșit. Așa se face că în octombrie 2005, în prima lună de facultate, am realizat și distribuit 3000 de exemplare dintr-un supliment sportiv ce conținea interviuri, informații despre meci și jucători, precum și diferite statistici.

Țin minte și acum discuția pe care am avut-o la telefon cu Mircea Cristescu, managerul echipei, care mi-a spus că va acoperi factura pentru publicarea ziarului. Pentru niște copii în primul an de facultate a fost o realizare imensă, mai ales că am reușit acest lucru fără sprijinul profesorilor sau al facultății, cu excepția Andreei Mogoș.

În plus, ziarul a fost pentru noi și un exercițiu foarte util care ne-a ajutat să ne dăm seama ce înseamnă să realizezi un astfel de proiect. Așa a început experiența mea în presă.

Care a fost primul tău loc de muncă în jurnalism?

După primul an de facultate m-am dus la Monitorul de Cluj și la Radio Cluj și i-am rugat să mă primească la practică. M-au acceptat și au fost foarte mirați atunci când au văzut că eu chiar doream să învăț. Am aflat ulterior că mai fuseseră și alți studenți pe acolo, mai mult pentru hârtia ce atesta perioada de practică decât pentru a învăța ceva.

„După primul an de facultate am făcut practică la Monitorul de Cluj și la Radio Cluj ȘI am rămas să lucrez la ei part-time”.

La radio am lucrat la redacția de știri unde am învățat multe lucruri de la Dan Izvoranu, care e și acum acolo. Au fost multe seri în care exersam știrile cu creionul în gură pentru o dicție și respirație corectă. Țin minte că după primele 2 săptămâni m-a sunat Alina Vigoniuc. Era sâmbătă dimineață, ea era răcită, nu avea voce și mă întreba dacă nu voiam să dau eu ora exactă la 10 dimineața. Am avut foarte mari emoții, dar am făcut-o.

După practică m-au angajat part-time: câștigam foarte puțini bani, aveam ture dimineața devreme, a fost foarte greu, dar și foarte frumos. În același timp m-a prins și microbul presei scrise unde eram angajat, la fel, cu jumătate de normă. La Monitorul de Cluj am muncit vreo 4 ani, după care am trecut pe la Adevărul. A fost o perioadă în care am învățat lucruri interesante și am cunoscut muți oameni faini.

„Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, trebuie să te duci și să bați la ușă. Altfel, o să cauți mereu justificări și motive”.

La un moment dat mi s-a oferit ocazia să fac televiziune, să prezint matinalul alături de Anca Dinu la Transilvania Live. Apoi o emisiune de film, una dintre pasiunile mele. După asta am ajuns la jurnalul de seară unde am lucrat până în 2016 când am renunțat la televiziune.

Așa am ajuns eu să lucrez în presă, radio și televiziune. Și acest lucru mi-a confirmat următoarea convingere: dacă vrei să faci ceva cu adevărat, trebuie să te duci și să bați la ușă. Altfel, o să cauți mereu justificări și motive. Trebuie înveți să accepți un refuz, să simți ce înseamnă 10 de „nu” ca mai apoi să apreciezi un „da”. Dacă toată lumea ți-ar spune „da” din prima, care ar mai fi farmecul vieții?

Ce-ai făcut după ce ai renunțat la televiziune și presă?

Am decis să trec de partea cealaltă a baricadei, cea în care mă implic să fac lucruri în loc să povestesc despre ele. Experiența din presă m-a ajutat să identific și să înțeleg multe domenii și nișe în care lucrurile puteau fi făcute mai bine.

„Avem foarte mare nevoie de oameni care să se implice, de oameni dispuși să-și suflece mânecile și muncească pentru a schimba lucrurile în bine”.

La noi e plin de oameni care fac o carieră din a critica lucrurile de pe margine. Cred că trăim vremuri în care avem foarte mare nevoie de oameni care să se implice, oameni dispuși să-și suflece mânecile și muncească pentru a schimba lucrurile în bine.

Eu am decis să mă implic prin intermediul Asociației Daisler și Daisler Print House. Cluj-Napoca nu a fost întotdeauna orașul în care se întâmplă așa de multe evenimente ca acum. Au fost și perioade mai grele, mai ales în timpul crizei economice. Pe atunci oamenii cu inițiativă întâmpinau mari probleme să găsească parteneri pentru diferite servicii.

„Cluj-Napoca nu fost întotdeauna orașul în care se întâmplă așa de multe evenimente. Au fost și perioade mai grele. Schimbarea a fost posibilă datorită oamenilor”.

Aici am intervenit noi. Am început să sprijinim diferite evenimente și inițiative cu tot ceea ce înseamnă partea de tipărituri. Am fost parteneri Jazz in the Park de la a doua ediție, parteneri Photo Romania la primele ediții, ai Untold la prima ediție și multe altele.

Ideea cu care am venit eu a fost să sprijinim proiectele la început de drum, să le ajutăm să crească pentru ca ulterior oamenii să colaboreze cu noi mai departe. Așadar, schimbarea fost posibilă datorită oamenilor. Per total a funcționat.

Noi am putut ajuta datorită faptului că Daisler Print House s-a dezvoltat așa de fain de-a lungul anilor. Daisler este o afacere de familie și eu mă consider foarte norocos în această privință. Au fost ani cu multă muncă și sacrificii pentru a ajunge unde suntem astăzi, mai ales din partea mamei mele.

Majoritatea clujenilor au auzit de Daisler Print House. Puțini însă știu povestea firmei. Cum a apărut și cum s-a dezvoltat ea de-a lungul anilor?

Daisler Print House a început din dorința mamei mele de a avea o afacere proprie. Mama a lucrat la Romtelecom până în 2003 când s-au făcut disponibilizări masive și s-au acordat niște plăți compensatorii. Acesta a fost momentul în care a decis să deschidă un punct de fotocopiere în sediul central al Romtelecom.

„Daisler Print House e un business de familie ce a început cu simplu punct de fotocopiere din dorința mamei mele de a avea o afacere proprie”.

Așa a început. După asta a mai luat un aparat de spiralat și a început să vândă articole de birotică și accesorii. Mama a fost întotdeauna o persoană sociabilă care se face foarte ușor plăcută. Cred că acest lucru a ajutat-o foarte multe în dezvoltarea afacerii.

După 2 ani lucrați acolo, a fost nevoită să se mute. A închiriat 7 metri pătrați în zona Facultății de Drept pentru care plătea vreo 400 euro, ceea ce era pe atunci o sumă astronomică. Lucra cu un aparat Xerox închiriat pentru care plătea 40% din toate încasările. Pe lângă asta mai avea un computer, un fax și o imprimantă alb-negru. Lucra singură 12 ore pe zi, de dimineața până seara.

„Mama a fost întotdeauna cea care a dus greul în firmă cu ajutorul lui tata care și-a asumat partea tehnică și gestiunea financiară”.

Tatăl meu a fost întotdeauna foarte priceput la reparat lucruri, are un talent nativ la tot ce înseamnă mecanică și e un autodidact înnăscut. Așa că ori de câte ori se strica vreun aparat, tata se cerea de la muncă și venea să rezolve problema.

Au trecut vreo 2-3 ani până mama și-a permis să cumpere propriul xerox, iar tatăl meu a început să se ocupe de service mai serios. Prin 2009 au închiriat și spațiul adiacent și au investit într-o imprimantă mai mare. Firma a crescut tot timpul cu implicarea membrilor de familie și din resurse proprii: toți banii câștigați erau reinvestiți constant, generând o creștere organică bazată pe cereri punctuale.

Mama a fost întotdeauna cea care a dus greul în firmă, cu ajutorul lui tata care și-a asumat partea tehnică și gestiunea financiară. În 2010 am ajuns să închiriem 300 mp și să gestionăm vreo 4-5 aparate. Fratele meu a preluat partea de dezvoltare și producție publicitară. Eu îi ajutam în măsura în care îmi permiteau timpul și locurile de muncă pe care le aveam.

„Firma a crescut cu implicarea membrilor de familie și din resurse proprii: toți banii câștigați erau reinvestiți constant, generând o creștere organică bazată pe cereri punctuale”.

În 2010 în firmă erau 7 oameni, astăzi suntem peste 40. Daisler Print House este o afacerea de familie ce s-a dezvoltat cu aportul tuturor și a crescut astfel încât să fie nevoie de cineva care să se ocupe de partea de marketing, promovare și imagine. În 2016, când am renunțat la televiziune, am preluat eu aceste atribuții pe care oarecum le îndeplineam și înainte.

Ce crezi că diferențiază Daisler Print House de alte firme?

Noi oferim servicii de printing, design si consultanță și ne diferențiază în primul rând inovațiile pe care le-am adus în acest domeniu. Am fost primii care au implementat conceptul do it yourself în Cluj. De vreo 10 ani încoace noi le oferim clienților posibilitatea de a-și printa singuri ceea ce au nevoie. Suntem întotdeauna transparenți cu partenerii noști legat de costuri.

„Ne diferențiază în primul rând inovațiile pe care le-am adus în acest domeniu, responsabilitatea și profesionalismul”.

Am fost primii din Cluj care au pus pe homepage-ul site-ului nostru mențiunea sponsorizare. Am afișat-o la vedere pentru a arăta că suntem deschiși la colaborare, că vrem să ne implicăm și să cunoaștem ideile comunității.

Noi nu ne-am apucat de proiecte care să ne depășească, ne-am implicat doar în ceea ce am știut că putem duce la capăt. Nu zicem că suntem cei mai mari, cei mai tari, pentru că nu ne caracterizează. Te vom lăsa pe tine să decizi asta singur, dar mereu vom încerca să schimbăm în bine lucrurile pe care le putem schimba.

Cum a apărut Asociația Daisler și care e scopul acesteia?

Asociația Daisler a apărut din nevoia de a avea o formă juridică pentru toate acțiunile pe care le inițiem. I-am pus acest nume, pentru că era cea mai simplă opțiune și pentru că de-a lungul anilor ne-am creat un renume la Daisler Print House.

„Am demonstrat că inițiativele noastre sunt bine gândite, că suntem responsabili și ne ducem la bun sfârșit proiectele”.

Am demonstrat că inițiativele noastre sunt bine gândite, că suntem responsabili și ne ducem la bun sfârșit proiectele. De aceea ne bucurăm de deschidere atât din partea autorităților, care au încredere în inițiativele noastre, cât și din partea clujenilor.

În Cluj-Napoca sunt foarte mulți oameni care vor să contribuie și mi-am dat seama că, atunci când aducem la aceeași masă toți acești oameni, toată comunitatea are de câștigat. Noi am decis să facem asta sub egida Asociației Daisler.

„Ne punem la bătaie priceperea, renumele și resursele financiare pentru a avea un impact pozitiv în comunitate”.

Scopul asociației este să identifice zone în care este o nevoie, în care putem duce o schimbare în bine. După care ne punem la bătaie priceperea, renumele și resursele financiare pentru a avea un impact pozitiv în comunitate. Și o să-ți dau 2 exemple.

Am lansat în premieră pe țară concursul de iluminat festiv Lights On: un concurs public la care oricine poate să propună un proiect de iluminat public, la finalul căruia proiectul câștigător este implementat într-o anumită zonă a orașului Cluj-Napoca.

În 2015 am avut Piața Mihai Viteazu, apoi zona Kogălniceanu, iar în 2017 – zona Eroilor. Am colaborat cu autoritățile locale, cu experți în domeniul iluminatului și imaginii și am avut un feedback pozitiv atât din partea participanților, cât și din partea clujenilor care s-au bucurat de proiectele noastre.

Anul trecut am lansat Strada Potaissa – prima piața de flori altfel a orașului. Potaissa e o stradă pe care o văd zilnic la muncă, o stradă goală care nu e inclusă în circuitul turistic și care nu este folosită la întregul ei potențial. Ne-am dat seama că zidul vechi al orașului de pe stradă s-ar preta foarte bine la o piață de flori și așa am ajuns la acest concept. Sperăm să-l ducem mai departe.

Cum ai ajuns să te ocupi de marketing la Centrul Cultural Clujean?

S-a întâmplat în contextul proiectului Cluj Capitala Europeană a Culturii 2021. Eram la una dintre întâlnirile legate de proiect și am făcut niște observații pertinente la acea vreme. Am întrebat de ce nu este promovată candidatura orașului în locurile cheie din Cluj-Napoca: la aeroport, în transportul public, în centru.

La 1 an distanță am fost invitat să fiu Marketing Manager part-time la asociație, iar motivul a fost simplu. Mi s-a spus că am fost singurul care a venit cu această inițiativă. Organizatorii au decis să-mi ofere ocazia să pun ideea mea în practică.

„Mi se potrivește marketingul, pentru că asta presupune să discut cu oamenii și să fac lucruri, să vin cu propuneri și să mă asigur că acestea sunt implementate”.

Cred că mi se potrivește marketingul, pentru că asta presupune să discut cu oamenii și să fac lucruri, să vin cu propuneri și să mă asigur că acestea sunt implementate. După desemnarea Timișoarei pentru titlu, am decis să continuăm eforturile de implementare a dosarului de candidatură sub egida Centrului Cultural Clujean. Astfel am lansat anul trecut câteva proiecte alături de colegii mei.

Unul dintre ele este Conferința de bune practici în administrația locală pe care am lansat-o în premieră pe țară. Aceasta este o întâlnire la care am invitat mai mulți primari din țară pentru a-și prezenta proiectele care merită promovate și replicate la nivel național.

Am avut prezentări din partea primarilor din Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, ARCUB București și Banca Mondială. Probabil cea mai impresionantă prezentare a fost făcută de primarul din Oradea care ne-a explicat cum se poate renova centrul istoric al unui oraș repede și eficient. Oradea a reușit să facă acest lucru în decurs de 5 ani și arată foarte bine.

„Conferința de bune practici e un schimb de experiență în fața unui public larg care a adus deja rezultate spectaculoase”.

Conferința de bune practici e un schimb de experiență în fața unui public larg care a adus deja rezultate spectaculoase. De exemplu, Oradea a preluat de la Cluj proiectul de bugetare participativă care a fost implementat la noi în oraș în premieră pe țară. Clujul este pe cale să preia de la Sibiu un proiect de decorare a zidurilor școlilor de către artiști stradali. Cred că după astfel de întâlniri toată lumea are de câștigat.

Ați făcut multe proiecte faine în ultimii ani, care sunt următorii pași?

N-aș fi putut face nimic fără susținerea familiei, a soției mele Anca, a prietenilor și a colegilor. Ei sunt motorul, ei sunt motivul.

Primele proiecte pe care le-am făcut au fost greu de implementat, pentru că nu aveam experiență. Am învățat mult și cu timpul ne-am dat seama că putem face mai multe și mai bine. Vrem să continuăm proiectele începute și să inițiem altele mai bune. Totodată, avem parte de susținere din partea prietenilor și cunoscuților.

„Cred că e datoria fiecăruia  să întoarcă binele comunității, să se implice și să impulsioneze lucrurile într-o direcție mai bună”.

Cu toate acestea, proiectele pe care le facem și organizăm nu trebuie neapărat să ne rămână nouă. Rolul asociației este mai degrabă acela de a arăta și a ilustra proiectele care pot fi făcute în locurile nevalidate și nevalorificate din oraș și de a încuraja oamenii să vină cu propriile lor inițiative.

Sper că vor din ce în ce mai mulți oameni care vor face acest lucru, deoarece cred că e datoria fiecăruia  să întoarcă binele comunității, să se implice și să impulsioneze lucrurile într-o direcție mai bună.